CUVANTUL PRIMARULUI

Primar, COȘA IOAN

” Craiva este una dintre comunele Romaniei binecuvântate de Dumnezeu prin așezarea geografică, varietatea geologică, botanică și faunistică, dar și cu oamenii ei onesti si minunați.
Eu sunt binecuvântat de Dumnezeu pentru că sunt primarul ales al comunei Craiva, cu oameni harnici și cinstiți, oameni care și-au pus destinele lor în mâinile mele. De la început am fost conștient că administrația locală are datoria morală să propună și să implementeze
programe care vor duce la realizarea misiunii noastre. În aceste condiții, de când mi-ați acordat încrederea dumneavoastră, sprijinit de Consiliul local, am inițiat proiecte prin care se va schimba în bine calitatea vieții locuitorilor comunei Craiva. Promit însă, că nu ne vom opri aici! Împreună vom crea condiții cât mai apropiate de normalitate, de cerintele prezente din cadrul intregii comunitati, aici, la noi acasă, în comuna Craiva.
Datorită faptului că m-ați sprijinit atunci când a fost nevoie și pentru că realizați ce presupune alinierea la comunitatile prospere si dezvoltate, vreau să vă mulțumesc și să vă asigur că ne vom bucura împreună de fiecare proiect finalizat și de fiecare pas făcut spre a ne atinge obiectivul.

Vă mulțumesc că sunteți alături de mine!”